noaptea ciudatilor

lunea, la 11 noaptea in metrou, nu poti sa te astepti la nimic bun.

pe bancheta mea, nimeni-in fata mea, spre stanga-un ciudat imbracat in alb se tinea de-o ureche si canta ace of base

la 2 scaune de el, in dreapta un cuplu absolut gretos. el frumos, ea absolut scarboasa. stiu si eu toate teoriile alea cu cristalizarea lu standhal si proiectia propriilor dorinte asupra unui celuilalt bla bla dar c'mon-nu ma deranja nici ca ea avea 1000 de kile si-o fata de 5 ori mai mare decat a a lui plina de bube purulente, sau ca era imbracata de-un prost gust indescriptibil -who am i to judge people.dar ma enerva ca juca teatru in fata mea-se facea c-o doare mana si incepea sa planga efectiv in timp ce el incepea sa-i sarute caltabosii aia oribili pana-i trecea/bleah!apoi ma privea triumfator!wtf.incercam sa ma concentrez sa citesc in continuare cand aud scancete si-l vad pe el lingandu-i fata aia buboasa si pe ea in extaz, si mai triumfatoare.
n-am mai suportat si la urmatoarea am schimbat vagonul.

au venit dupa mine insa nu m-a mai interesat pt ca in fata mea statea un tip frumos cu fata taiata. avea o oglinda mica de buzunar in care se uita in timp ce-si scuipa pe degete si-si apasa ranile incercand sa le deschida.

am schimbat vagonul.o tipa singura-la vreo 15, 16, normala, cu miscari nevoase din picior, nasul cam mare si machiaj strident. e ok, zic, e bine-aici. mai am putin. la jumatea statiei ii suna telefonul si incepe sa vorbeasca cu "da, fata, ala, fata...e...daca ti-l zic il stii sau cum
". am ascultat toata povestea despre ea si tipul cu care tocmai si-o trasese asa"casual, fata, la el, da, demential, nu-si mai dadea drumul". cand au ajuns la alte detalii legate de nume, profesie, semne distinctive mi-am dat seama ca vorbea despre fostul meu iubit, cu care inceram sa-mi amintesc in atata timp cand fusese vreodata "demential" sau sa "nu-si mai dea drumul"

in fine.alt vagon. in fata mea o femeie cu parul horror-genul ala maria dragomiroiu-perfect intins, peste fund. oribil!
ma privea curioasa. nu ma mir. imi place sa se minuneze lumea de hainele mele. sa nu stie ce sa creada. fata asta e pe bune sau nu.in fine
la un moment dat zambeste-huh?nu m-am prins
am inceput sa citesc
dupa 2 pagini m-i-au atras atentia niste suntete-chicote plansete rasete ceva incert

maria dragomiroiu se emotiona la o carte cu memoriile sau interviuri cu dan puric. can u belive that?da' nu ca se emotiona, era fleasca. ca la tv. in mom asta radea, apoi plangea, apoi se vaita, apoi ofta.
n-am putut sa ma abtin sa nu-i fac o poza cu telefonul. sunetul telefonului m-a dat de gol si-n momentul urmator a sarit aproape la gatul meu "auzi, draga, nu-ti e rusine?tu stii cat platesc unii sa faca poze cu un par ca al meu?ciudato!"am inlemnit si-a trebuit sa sterg poza in fata ei.

cand coboram ametita, am auzi din spate"eee, da am si eu dom'le dreptu la imagine"

m-am gandit c-as putea sa fac si eu ceva normal acasa -sa-mi iau bere si seminte si sa ma uit la un meci sau asa ceva